Trenduri

Luiza Novac, Whirlpool: Susținem trendul accelerat al migrării vânzărilor către online

Alex Goaga
Alex Goaga aprilie 5, 2021
Luiza Novac, Whirlpool: Susținem trendul accelerat al migrării vânzărilor către online

Anul 2020 a fost unul cu multe provocări în business-ul electrocasnicelor mari. Pandemia a influențat în mod pozitiv rezultatele înregistrate pe aceste categorii, ca urmare a nevoii consumatorilor de a-și îmbunătăți confortul casei, transformată peste noapte în epicentrul tuturor activităților, spune Luiza Novac, Country Leader România & Bulgaria la Whirlpool, companie de peste 20 de miliarde de dolari.

Luiza Novac va fi speaker la European Digital Commerce, pe 12 mai. Înscrie-te GRATUIT aici și participă la evenimentul primăverii în comerț!

Consumatorii s-au îndreptat în special spre achizițiile de produse fiabile, intuitiv de utilizat, cu mare accent pe calitatea percepută a produselor. Cererea de produse, atât la nivel local, cât și regional și global, a cunoscut o creștere fără precedent, ceea ce a determinat o presiune foarte mare pe lanțul de producție al furnizorilor din această industrie.

Luiza Novac, manager Whirlpool România & Bulgaria
Luiza Novac, manager Whirlpool România & Bulgaria

În România, piața electrocasnicelor mari a înregistrat o creștere de aproximativ 9% ca număr de unități vândute în comparație cu anul 2019, cu evoluție pozitivă pe majoritatea subcategoriilor din acest segment, conform Luizei Novac. 

Adaptarea la “noua realitate”

Încă de la debutul contextului pandemic, prioritatea la nivel de grup a fost asigurarea desfășurării în siguranță a activității tuturor angajaților, adoptând și în România încă din martie 2020 regimul de telemunca.

“Evident, la nivel regional au fost implementate planuri foarte bine puse la punct de continuitate a activității de producție și livrare pan-europeană, pentru a asigura menținerea unui flux continuu de produse, făcând astfel posibil accesul consumatorilor din România la produse de înaltă calitate”. 

2021 vine în același timp să sedimenteze în Whirlpool România o serie de schimbări benefice introduse încă anul anterior.

“În primul rând, ne propunem să continuăm eficientizarea proceselor noastre interne astfel încât să răspundem și mai bine așteptărilor și nevoilor de produse ale clienților noștri. De asemenea, ne dorim să continuăm consolidarea parteneriatelor cu retailerii și e-retailerii ce activează pe piața electrocasnicelor mari, mizând pe o mai mare predictibilitate a businessului precum și pe o reinventare a modelului de comunicare specific portofoliului de branduri din grupul Whirlpool (Hotpoint, Whirlpool, Indesit)”.

Vânzari prin platformele partenerilor

Dat fiind faptul că Whirlpool Corporation nu are la momentul actual un model Direct-to-Consumer activ în România, vânzarile în online ale brandurilor companiei sunt generate prin platformele partenerilor.

“Un lucru pe care îl remarc, prin prisma experienței mele anterioare în FMCG, este acela că, în cazul bunurilor durabile, comportamentul clienților este net diferit vs. achizițiile produselor consumabile. Dat fiind faptul că electrocasnicele mari presupun un cash outlay consistent, și că acestea urmează a fi vizibile în casa cumpărătorului pe o perioada îndelungată, observăm o largă pondere a consumatorilor care preferă să meargă în magazine fizice pentru a observa live design-ul produsului”.

Cu excepția perioadei de anul trecut când magazinele fizice au fost parțial închise, acest comportament a fost menținut în tot restul anului. Net, diferența între cele două industrii la nivel de pondere a vânzărilor în ecommerce o estimez în jur de cel puțin 10% la nivel de 2020. În 2021, Whirlpool în România își propune să susțină trendul accelerat de migrare către vânzările online, pornind de la o baza de aproximativ 23% vânzări medii în online în 2020. “În acest sens, colaborăm cu toți partenerii noștri pentru eficientizarea prezenței noastre în online cu digital assets relevante pentru fiecare brand în parte”.

Planuri pentru deschiderea unui canal propriu de vânzări?

La nivel regional, Whirlpool derulează la acest moment câteva proiecte pe strategia Direct-to-Consumer, adică vânzare directă către consumator fără intermediari, în special în piețe în care gradul de conversie al consumatorilor către ecommerce depășește 35-40%.

“În baza datelor generate de respectivele proiecte vom putea lua în considerare o astfel de abordare și în România în următorii ani, în măsura în care și apetitul românilor pentru cumpărăturile online va cunoaște o astfel de creștere”.

Care au fost best sellerele vs. anii anteriori

“Din punct de vedere al categoriilor, ne așteptam să înregistrăm în continuare evoluții pozitive semnificative în segmente aflate în plină dezvoltare în țară noastră, ne referim aici la mașinile de spălat vase și la uscătoarele de rufe. Sunt produse care vin să deservească o nevoie de eficientizare a activităților casnice, resimțită mai pregnant în context pandemic prin prisma aglomerării tuturor aspectelor ce țin de viața de zi cu zi în mediul de acasă. De asemenea, se menține trendul anilor anteriori de creștere susținută a segmentului de produse built-in, pe nivel de preț medium/high. Pentru alte categorii, precum frigiderele, am văzut mai degrabă evoluții moderate, în condițiile în care un astfel de produs există deja în majoritatea gospodăriilor din România, înregistrând în schimb o creștere punctuală a cererii de congelatoare în primele luni de introducere a restricțiilor determinate de pandemie”.

Pentru 2021 Luiza rămâne optimistă, și, în ciuda contextului pandemic care pare să persiste, estimează un ritm de creștere de cel puțin +5% în volum a pieței totale, evoluție susținută de comportamentul consumatorilor români, al căror apetit pentru produse de calitate se menține pe un trend crescător susținut.

Începutul de an a fost unul încurajator

“Începutul de an a fost unul încurajator, ceea ce ne permite să luăm în calcul intensificarea comunicării și vizibilității brandurilor noastre. Este greu să avem o predicție pentru sezonul de vară al acestui an în acest moment, însă judecând după evoluția de anul trecut, estimăm că, în continuare, consumatorii vor dori o îmbunătățire constantă a produselor durabile din casă lor pentru asigurarea unui mediu confortabil în căminele lor”.

Provocarea majoră rămâne, totuși, pentru producătorii din industriile producătoare de bunuri durabile, disponibilitatea materiei prime și a componentelor necesare, cu dublu efect determinat de creșterea mai accelerată a cererii vs disponibilitate la nivelul furnizorilor, cât și de restricții

apropo de fluxul de produse între continente, dat fiind faptul că o proporție importantă a acestor materii prime provine din țări din Asia.

“Mai mult, evenimente precum blocarea canalului Suez, respectiv a containerelor cu componente pentru fabricile din Europa, ridică provocări suplimentare în asigurarea unui flux continuu de produse către fiecare piață în parte”.

Ce ar schimba la Whirlpool, în regiune, pe loc?

Ca și companie a cărei misiune este aceea de a ajuta consumatorii să își îmbunătățească permanent comfortul lor de acasă, “mi-aș dori să putem asigura în flux constant tot necesarul de produse cerut de consumatori. Primul meu gând merge evident către o creștere accelerată și continuă a capacității de producție, însă, la fel de evident, în lumea reală o astfel de intervenție vine la pachet cu investiții semnificative și termene de execuție agresive, chestiuni deja planificate în lumea Whirlpool, dar totuși nu cu efect în timp real”.

Citește în continuare: articole relaționate
Operațiuni

7 Motive să-ți lansezi un marketplace B2B

Alimentate de creșterea spectaculoasă din ultimii ani și de lideri de piață precum eWorldTrade, ThomasNet sau Amazon Business,…

Vlad Stoiculescu
Vlad Stoiculescu
Customer Stories

Miniprix: Clienții nu mai comandă atât de mult din impuls. Coșul de cumpărături a crescut cu circa 12%

Clienții de fashion comandă mai puțin din impuls, sunt mai calculați, însă, de cealaltă parte, nu mai așteaptă…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Dorin-Anton Rădoi, Infinity Marketplace: Vânzarile s-au dublat de la an la an. Investim constant în business-ul online

Anul 2021 a fost un an în care piața de ecommerce a explodat, datorită pandemiei care a determinat…

Alex Goaga
Alex Goaga
Strategie

6 tendințe comune, dar ignorate, care expun magazinele online la incidente de securitate cibernetică

Cumpărăturile online aduc avantaje și dezavantaje. Citiți articolul pentru a afla 6 dintre cele mai importante tendințe de…

Alex Goaga
Alex Goaga
Tehnologie

Zece ponturi pentru a reduce abandonul coșurilor de cumpărături

Pierderea unor potențiale comenzi pe un magazin online este una dintre cele mai mari probleme atât pentru business-uri,…

Alex Goaga
Alex Goaga
Strategie

Dezvoltarea magazinului online: Cinci lucruri de luat în considerare pentru un ecommerce de succes

Industria comerțului electronic se află într-o continuă expansiune și transformare, mai ales că vedem consumatorii care nu au…

Alex Goaga
Alex Goaga
Trenduri

Lasă-te inspirat de brandurile care inovează spațiul ecommerce în domeniul produselor electronice de larg consum

Piața produselor electronice de larg consum este una dintre cele mai inovatoare din spațiul ecommerce. Companiile din acest…

Lalo Aguilar
Lalo Aguilar
Trenduri

Cum evoluează sectorul retail al produselor electronice de larg consum

Sectorul produselor electronice de larg consum constituie un caz fascinant de studiu pentru ecommerce: un sector în care…

Lalo Aguilar
Lalo Aguilar
Trenduri

Cele mai recente tendințe în domeniul ecommerce cu produse electronice de larg consum

Piața produselor electronicelor de larg consum reprezintă unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă dezvoltare din sfera ecommerce.…

Lalo Aguilar
Lalo Aguilar
See More