Instituțional

Coletele din UK spre EU, inclusiv România, vor trebui să aibă atașate declarații vamale

Alex Goaga
Alex Goaga ianuarie 12, 2021
Coletele din UK spre EU, inclusiv România, vor trebui să aibă atașate declarații vamale

Expedierile de colete între Uniunea Europeană și Regatul Unit sunt supuse controlului vamal începând cu data de 1 ianuarie 2021. Astfel, orice colet din Marea Britanie către România, indiferent dacă este vorba de bunuri cu valoare sau cadouri, va trebui să includă declarație vamală. Numai acele expedieri pentru care expeditorul furnizează datele complete privind coletele și vama vor putea fi procesate.

Acesta este rezultatul direct al Brexit-ului, care a intrat în vigoare în ianuarie 2021.

Scrisorile si vederile, scutite de vama din UK spre România

Declarația vamală nu va trebui completată dacă cineva din Marea Britanie trimite doar o scrisoare, vedere sau un document către țările membre UE, inclusiv România. Dacă însă coletul include bunuri sau cadouri, trebuie neapărat să includă declarațiile vamale. 

Circa 45% din traficul internațional de colete dintre statele membre ale Uniunii Europene vin din Marea Britanie, conform poștei din UK.

Poșta din UK sfătuiește clienții să ia formulare de vama din oficiile companiei și să le completeze acasă. Acest lucru ar trebui făcut înainte de a veni cu coletele pentru livrarea în țările membre UE. Acest lucru ar accelera livrările, într-o perioadă în care Coronavirus a blocat activități importante în Marea Britanie.

Până la jumătatea anului trecut, circa 600.000 de români s-au înregistrat pentru noul statut de rezident în Marea Britanie.

Citește în continuare: articole relaționate
Instituțional

IPO VTEX: scrisoare din partea fondatorilor

VTEX este acum listată la Bursa de Valori din New York. Așadar, ce înseamnă acest lucru? IPO reprezintă…

Mariano & Geraldo
Mariano & Geraldo
Operațiuni

Automatizarea livrărilor pentru magazin online. Cum ajută o afacere?

Fie că ești la început de drum cu un magazin online sau ești în punctul în care gestionezi…

Anisoara Munteanu
Anisoara Munteanu
Operațiuni

Avantajele și dezavantajele lansării unei operațiuni de cumpărături online

Cumpărăturile online de produse alimentare nu reprezintă ceva nou: În urma cu câțiva ani, lanțurile de supermarketuri deja…

Júlia Miozzo
Júlia Miozzo
Operațiuni

Alce Nero, liderul pieţei italiene de alimente bio, ajunge pe rafturile supermarketurilor din România

Mico Total Distribution, cu o experienţă de 5 ani în importul şi distribuţia de produse alimentare, a semnat…

Anisoara Munteanu
Anisoara Munteanu
Operațiuni

Platformă de ecommerce pentru produse alimentare: e mai avantajos să cumperi sau să construiești?

Nu e deloc surprinzător că pandemia de COVID-19 a reprezentat principala cauză a sistării activității a numeroase companii…

Júlia Miozzo
Júlia Miozzo
Operațiuni

Cum te poate ajuta un agregator de curierat să-ți optimizezi afacerea

Companiile care au o strategie de vânzare multichannel, fie că este vorba de un startup în ecommerce sau…

Anisoara Munteanu
Anisoara Munteanu
Operațiuni

De ce ar trebui să iei în considerare dezvoltarea unui marketplace B2B pentru afacerea ta

Un marketplace B2B este un tip de platformă de ecommerce care aduce împreună vânzători și cumpărători B2B, oferindu-le…

Alex Goaga
Alex Goaga
Despre noi

VTEX Accelerator: Promovăm colaborarea în ecosistemul comerțului digital

Anul 2020 a fost cu siguranță cel care a transformat modelele comportamentale și economice din jurul lumii. Consumatorii…

Carolina Galeazzi
Carolina Galeazzi
Omnichannel

Bucovicean, Molecule F: În fashion a fost esențial să pivotezi direcția creativă

Anul 2020 a fost unul (extrem de) provocator pentru intreaga industrie de comerț din România. Ce s-a întâmplat în…

Alex Goaga
Alex Goaga
Vezi mai multe