ALTEX devine ”verde”: Investiții de peste 1 mil. euro pentru energie regenerabilă în 2021
Altex, unul dintre principalii jucători pe piața de retail din România, își consolidează noua strategie de dezvoltare în construcția, respectiv consolidarea tuturor magazinelor proprii în direcția energiei verzi, regenerabile, prin instalarea de panouri fotovoltaice.
Grupul, alături de parteneri de top de pe piața românească a serviciilor de energie, a transformat deja în ”clădiri verzi” magazinele proprii și centrele logistice Altex din Arad, Satu Mare, Chiajna și are în curs de implementare peste alte 3000 de panouri fotovoltaice în Lugoj, Deva și Dragomirești, pe o suprafață totală de 6670 metri pătrați. Valoarea totală a investiției realizate pană la acest moment depășește 1 milion de euro.
”Astăzi, poate mai mult decât oricând, trebuie să fim atenți la nevoile reale ale societății, să protejăm resursele și să promovăm sustenabilitatea. Producția și consumul de energie verde sunt esențiale pentru viitorul comunității, alternative pe care noi le considerăm priorități în bunăstarea stilului nostru de viață și în cel al consumatorilor noștri”, declară Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex Romania.
Magazinul Altex din Arad, proiect greenfield
Magazinul Altex din Arad este un proiect greenfield, cu o suprafață de 4000 de m², ceea ce îl clasifică drept cel mai mare centru de servicii din rețea, la nivel național. Retailer-ul a deschis în 2019, sub brandul Media Galaxy, magazinul din Satu Mare, care are o suprafață de peste 2000 de m². Atât centrul de servicii Altex din Arad, cât și cel din Satu Mare deservesc comunitatea locală și răspund, în același timp, cererii crescute din țările vecine, Ungaria și Ucraina. Investițiile din Arad și Satu Mare se ridică, per total, la peste 270.000 euro, în timp ce proiectul Altex Chiajna, din Ilfov, beneficiază de o investiție de circa 124.000 euro.
Centrele solare din Deva (magazinul Altex din cadrul Galeriilor Comerciale Deva), Altex Lugoj și Parcul Logistic Altex Dragomirești din județul Ilfov cumulează investiții de mai bine de 600.000 euro. După implementarea proiectelor verzi inițiate deja, vor urma alte centre solare în magazinele Altex din cadrul Galeriilor Comerciale Huși, Parcul Comercial Altex Câmpina, magazinul Altex Reșița, respectiv Altex Turnu Măgurele. Potrivit directorului comercial Altex, obiectivul companiei este ca în următorii ani, toate magazinele, parcurile logistice și entitățile din cadrul grupului ALTEX să producă și să folosească energie regenerabilă.
Decizia Altex de a transforma magazinele proprii și parcurile logistice în clădiri verzi este în linie cu angajamentul asumat al Grupului de protejare a mediului. Magazinele Altex au adoptat deja integral etichetele electronice și au înlocuit tot ce înseamnă afișaj print cu sisteme de iluminare cu LED și display-uri digitale.