O schimbare considerabilă remarcată de agenția White Image în anul precedent a fost creșterea comunicării prin SMS în zona de retail, împreună cu o dezvoltare a zonelor de creație, strategie și implementare pentru mesajele transmise și a campaniilor derulate. În 2020, White Image a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro.
În 2020, digitalizarea și axarea pe componenta online au cunoscut cea mai mare dezvoltare. White Image notează că nevoia multor companii de a migra către online, atât drept canal de vânzare, cât și de suport și interacțiune cu clienții, a dus la o creștere a interesului pentru securitatea datelor companiei și consumatorilor.
Tendința de migrare catre online a fost remarcata atat de Mariano Gomide, cofondator VTEX, dar si de country managerul companiei în România, Cristi Movilă.
Martie-mai, cele mai aglomerate perioade
În ceea ce privește perioadele aglomerate, s-au remarcat lunile martie – mai, în perioada stării de urgență, cât și ultimele trei luni din an. Octombrie, noiembrie și decembrie au cunoscut o creștere a volumelor, dar, dat fiind contextul și dezvoltarea comerțului online, diferențele nu au mai fost atât de mari ca în anii precedenți atât în vânzări, cât și în număr de campanii lunare.
„În 2020, în domeniul nostru de activitate, am remarcat că reducerea interacțiunii offline a generat noi nevoi de comunicare care au dus la accelerarea digitalizării în multe business-uri și domenii de activitate. Noi ne bucurăm că, pentru toate nevoile clienților noștri, avem o echipă profesionistă, pe care ne putem baza în orice situație. Lucrul acesta ne ajută să ne diferențiem prin viteza de livrare a proiectelor, fie că vorbim de propuneri creative sau că suntem în faza de strategie ori implementare”, a declarat Grațiela Lupu, Managing Partner.
Ratele de deschidere a emailurilor au crescut considerabil
„Atenția mărită față de online a făcut ca în 2020 rezultatele generate de email marketing să crească considerabil în comparație cu anii anteriori, efecte resimțite începând cu luna martie, atât în ceea ce privește ratatele de deschidere a emailurilor, cât și ratele de click. Aceste creșteri au atins 70% și s-au reflectat, desigur, și în ratele de conversie”, a declarat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.
În 2021, White Image vizează consolidarea serviciilor pe care le oferă: abordarea creativă, direcția de acțiune și componenta de implementare. În cazul comunicării prin mail și SMS, rezultatele foarte bune sunt generate în urma unei abordări strategice. Aceasta cuprinde segmentarea audienței, identificarea celor mai relevante criterii de segmentare, dezvoltarea celei mai relevante abordări pentru fiecare segment și gândirea unor mesaje cât mai creative. Pentru anul acesta, agenția vizează integrarea eficientă a altor canale de comunicare directă în ecuația comunicării.
„Acum, la început de 2021, putem spune că anul acesta a început în forță cu multe nevoi de redefinire a multor mesaje automate, dar și a multor abordări de procese de business care să pună clientul final în centrul atenției. Mailul a devenit canalul principal de comunicare în numeroase domenii, în special cel financiar”.
„Totodată, pentru toate domeniile, o comunicare clară în momentele cheie poate reduce mult cheltuielile de call center, de suport, de retur, în cazul magazinelor online, și nu numai. Nu în ultimul rând, vedem favorizate comunicările empatice în care clientul este pe primul plan, nu produsul în sine. Miza comunicării a început să schimbe de la mesajul: «cumpără acum» către un mesaj mai orientat către contextul în care se află fiecare client”, a declarat Andrei Georgescu, fondatorul White Image.