Studiu VTEX și iSense Solutions: 20% dintre retaileri au început să vândă online în anul pandemic 2020

Studiul VTEX și iSense Solutions arata ca 24% dintre companii și-au reorientat business-ul către ecommerce în pandemie. mai 13, 2021
Studiu ecommerce VTEX

BUCUREȘTI, 12 mai 2021 – Pandemia de COVID-19 a adus în prim plan rolul special pe care ecommerce-ul îl joacă în această perioadă. Pentru a aborda schimbările actuale și creșterea digitalizării pieței, VTEX – soluție de comerț end-to-end la nivel global, complet integrată, cu marketplace nativ și capacități OMS – în colaborare cu compania de cercetare iSense Solutions a realizat în premieră, un studiu B2B în România care și-a propus să surprindă perspectiva retailerilor despre  ecommerce. 20% dintre ei au afirmat că au început să vândă și online anul trecut, în timp ce 46% au confirmat faptul că au vândut mai mult online în 2020 față de 2019.

Efectele pandemiei COVID-19 au avut impact direct la nivelul business-urilor din retail, care au trebuit să-și adapteze strategiile, investițiile și așteptările la contextul actual. Astfel, potrivit studiului “Piața de ecommerce din perspectiva comercianților” realizat de VTEX și iSense, realizat pe un eșantion de 219  companii din zona de comerț, din care 163 active digital,  46% dintre ele au raportat o creștere a vânzărilor în online, 24% dintre companii și-au reorientat business-ul către ecommerce, în timp ce 5% dintre respondenți și-au mutat exclusiv vânzările în online.

”În lumea post-COVID-19, creșterea rapidă a companiilor de ecommerce probabil a schimbat decisiv modul în care comerțul funcționează. Încă o dată avem confirmarea că există o cerință mare pe piață pentru o experiență de cumpărare completă nu doar offline. Ne bucurăm că din ce în ce mai multe business-uri, înțeleg importanța unei platforme de ecommerce integrate, flexibile și care este operată de o echipă de specialiști cu know-how solid. De asemenea, au ajuns la concluzia că nu trebuie totul realizat intern, ci pot avea încredere într-un partener care să le furnizeze scalabilitate imediată și care poate să se adapteze rapid oricărei schimbări a strategiei de business”, a declarat Cristi Movilă, Growth Leader, Eastern Europe al VTEX, în timpul evenimentului European Digital Commerce

Cristi Movilă, Growth Leader Eastern Europe VTEX.
Cristi Movilă, Growth Leader Eastern Europe VTEX

În condițiile în care incidența celor care fac cumpărături online lunar, în rândul persoanelor din mediul urban cu acces la internet, a crescut de la 56% în 2019, la 61% în 2020, investițiile în marketing și promovare au fost strategia de business abordată de 50% dintre retailerii chestionați. Pe de altă parte, 36% dintre ei au ales să dezvolte soluții și produse noi, adaptate la noul context de piață.

Programele de loializare a clienților s-au numărat printre soluțiile respondenților la dinamica nouă a pieței, 23% dintre companii investind în programe de loializare.

În ceea ce privește adaptarea echipelor la noul climat, 4% dintre comercianți și-au crescut numărul de angajați în anul pandemic 2020.

Livrările și instabilitatea traficului, principalele probleme

Cât despre principalele probleme indicate de companii în legatură cu activitatea de ecommerce, acestea țin de trafic, respectiv livrări. Astfel, 32% dintre respondenți sunt nemulțumiți de instabilitatea traficului de cumpărare în mediul online, iar 30% de întârzierile în livrarea comenzilor. Alte sincope menționate de retaileri țin de lipsa stocurilor (26%), neîncrederea consumatorilor finali în metodele de plată online (18%) sau dificultățile întâmpinate la expedierea produselor (18%). Doar 10% din totalul retailerilor intervievați și care sunt prezenți online s-au declarat nemulțumiți de performanța platformei de ecommerce utilizate.

Cele mai importante criterii atunci când aleg platforma de ecommerce sunt: funcționalitățile, user friendly, costurile aferente, posibilitatea de a integra toate activitățile de vânzare în platformă, flexibilitatea platformei de ecommerce și, nu în ultimul rând, o bună reputație în piață.     

La ora actuală, per total, retailerii români se declară mulțumiți și complet mulțumiți în urma interacțiunii cu platformele de ecommerce, atingând un grad al satisfacției generale de 60%. Primele trei motive de satisfacție indicate de companii în ceea ce privește platforma utilizată sunt managementul ușor – 59%, costurile scăzute de întreținere – 38%, respectiv disponibilitate 24/24 h – 35%.

La polul opus, managementul dificil, lipsa scalabilității sau gradul scăzut de usability sunt printre principalele motive de nemulțumire față de platformele de ecommerce utilizate.

Întrebați despre cum își imaginează platforma de ecommerce a viitorului, desi majoritatea recunosc că nu s-au gândit încă la acest aspect, vizionarii o văd fiind user friendly, cu funcții multiple, precum ”un mall virtual”.

Rezultatele detaliate ale studiului realizat de VTEX România și iSense Solutions pe perspectiva companiilor în ceea ce privește modul în care s-a schimbat comerțul online local în anul pandemic 2020 au fost prezentate în premieră în cadrul evenimentului European Digital Commerce powered by VTEX, desfășurat online pe 12 mai.

Despre VTEX

VTEX este o soluție de comerț end-to-end la nivel global, complet integrată, cu marketplace nativ și capacități OMS. Venim în sprijinul companiilor din retail, producție, vânzare cu amănuntul, alimente, bunuri de consum ambalate, precum și din alte piețe verticale, astfel încât acestea să vândă mai mult, să își desfășoare operațiunile mai eficient, să scaleze fără probleme și să ofere o experiență remarcabilă clienților. Arhitectura noastră modernă, bazată pe microservicii, precum și instrumentele solide pentru afaceri și de dezvoltare oferă companiei VTEX posibilitatea de a asigura viitorul afacerilor clienților noștri și de a-i degreva de actualizările software. Branduri foarte importante, inclusiv Sony, Walmart, Whirlpool, Coca-Cola, Stanley Black & Decker, AB InBev și Nestlé, plus 2500 de magazine online în 32 de țări, au încredere în VTEX, au încredere că VTEX va accelera și va asigura transformarea comerțului lor. Vizitează www.vtex.com pentru a afla mai multe.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company – folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern și este una dintre cele mai importante agenții de cercetare de piață din România.  Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și își propune să aducă un mix de inovație și eficiență pentru clienți. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.rowww.researchromania.ro și www.sensecommunities.com

mai 13, 2021