A doua ediție a concursului VTEX Accelerator își anunță finaliștii
VTEX Accelerator și-a ales finaliștii dintr-un total de 344 participanți din 44 de țări. mai 24, 2021Compania VTEX, recunoscută de Gartner drept o Vizionară și desemnată de IDC drept un Lider și platforma de comerț general cu cea mai rapidă dezvoltare anunță companiile start-up selectate în runda finală pentru cea de-a doua ediție a programelor VTEX Accelerator.
VTEX Accelerator are drept scop accelerarea și dezvoltarea piețelor globale de comerț electronic într-un context colaborativ. Acesta cuprinde programele Incubator și Accelerator, ambele vizând sprijinirea companiilor start-up de comerț electronic în funcție de maturitatea soluțiilor lor tehnologice.
După o primă ediție de succes care a avut loc în anul 2020, termenul limită de depunere a cererilor pentru a doua ediție a programelor VTEX Accelerator a fost luna aprilie 2021, înregistrându-se un număr total remarcabil, de 344 de solicitanți din 44 de țări. Din acest grup de solicitanți, pentru runda următoare – și finală – a procesului de selecție au fost admise 18 companii start-up și soluții din 13 țări.
Finaliștii, împărțiți în Grupa A și Grupa B, își vor prezenta pledoaria finală la data de 12 mai (09.00-11.00 GMT-3) și respectiv 19 mai (14.00-16.00 GMT-3) în două evenimente transmise în direct pe canalul VTEX YouTube. Publicul virtual va include o listă de arbitri renumiți, printre care: Mariano Gomide, Co-CEO VTEX; Geraldo Thomaz, Co-CEO VTEX; Vitor Andrade, Director TOTVS; Ronan Gildas Bardet, Fondator și CEO la EGI Group; Daniela Guzmán Pemjean, Digital Partner Commerce Manager la Adidas; Melissa Pegus, Senior Associate la Tech Square Ventures.
Câte trei companii start-up din fiecare grupă for fi selectate pentru a participa la evenimentul VTEX Accelerator, începând cu data de 7 iunie, beneficiind astfel de o finanțare nerambursabilă de 10.000 USD, acces la investitori particulari, publicitate în cadrul evenimentelor majore de comerț electronic, îndrumare expertă, burse de învățământ finanțate integral, acces în spațiile de cooperare și la instrumentele VTEX.
„Dorim să mulțumim tuturor persoanelor care au aplicat pentru VTEX Accelerator. Aceștia au prezentat idei și soluții uimitoare, care vor crea dificultăți în procesul final de selecție,” declară Marcos Pueyrredon, Global Executive SVP la VTEX. „În ansamblu, popularitatea ambelor ediții VTEX Accelerator demonstrează că această industrie nu duce lipsă de entuziasm în direcția conturării unei noi ere a comerțului, bazată pe o colaborare și o continuă inovație tehnologică – iar noi suntem foarte încântați de acest lucru.”
Compania VTEX urează succes tuturor finaliștilor înainte de prezentările finale, și vă invită pe toți să urmăriți a treia ediție a evenimentului VTEX Accelerator, care va avea loc ulterior în acest an.
Despre VTEX
VTEX este o soluție de comerț end-to-end la nivel global, complet integrată, cu marketplace nativ și capacități OMS. Venim în sprijinul companiilor din retail, producție, vânzare cu amănuntul, alimente, bunuri de consum ambalate, precum și din alte piețe verticale, astfel încât acestea să vândă mai mult, să își desfășoare operațiunile mai eficient, să scaleze fără probleme și să ofere o experiență remarcabilă clienților. Arhitectura noastră modernă, bazată pe microservicii, precum și instrumentele solide pentru afaceri și de dezvoltare oferă companiei VTEX posibilitatea de a asigura viitorul afacerilor clienților noștri și de a-i degreva de actualizările software. Branduri foarte importante, inclusiv Sony, Walmart, Whirlpool, Coca-Cola, Stanley Black & Decker, AB InBev și Nestlé, plus 2500 de magazine online în 32 de țări, au încredere în VTEX, au încredere că VTEX va accelera și va asigura transformarea comerțului lor. Vizitează www.vtex.com pentru a afla mai multe.