Customer Stories

Cea mai mare florărie digitală din România migrează la VTEX

Andreea Pop
Andreea Pop ianuarie 14, 2022
Cea mai mare florărie digitală din România migrează la VTEX

Cea mai mare florărie digitală din România, Floria.ro, lansată în 2010, a ales să migreze pe VTEX, pentru a îmbunătăți semnificativ experiența online a clienților săi. Noul website a fost lansat și oferă în prezent cele mai elegante aranjamente florale și cadouri, cu ajutorul unor excelente capabilități de ecommerce și de marketplace. 

Ce s-a aflat la baza schimbării

Încă de la început, Floria.ro a fost deschizătoare de drumuri pe piața florilor și, cu trecerea timpului, au fost recunoscute uriașele sale eforturi în ceea ce privește operațiunile de ecommerce. Florăria a dobândit multiple premii pentru operațiunile de ecommerce, iar în 2019 a obținut probabil cea mai mare recunoaștere de pe piață: desemnarea ca furnizor oficial de flori al Familiei Regale din România

În pofida faptului că a primit numeroase premii din toate părțile, compania și-a dorit întotdeauna să fie mai bună și să ofere mai mult. Prin urmare, aceasta a colectat feedbackul clienților cu privire la experiența cumpărăturilor online, iar majoritatea opiniilor au evidențiat faptul că se pot face îmbunătățiri, precum și necesitatea unei navigări eficiente și intuitive pe website. Ținând cont de acest obiectiv, Floria a făcut trecerea la VTEX în 2021. 

Forțe noi în ecommerce, pentru flori proaspete

Prin migrarea la platforma de ecommerce VTEX, Floria.ro a câștigat o mulțime de noi funcționalități și capabilități, fără a menționa posibilitatea de personalizare a storefront-ului, potrivit esenței brandului. Toate aceste lucruri îi permit să rămână cea mai bună de pe piață, dezvoltându-se în continuare în funcție de oportunitățile de piață și de tendințele din rândul clienților. 

„Experiența celor care trimit flori a fost dintotdeauna la fel de importantă ca experiența celor care le primesc. Inovația face parte din structura noastră, indiferent că discutăm despre funcționalitățile de ecommerce, despre dezvoltarea magazinului digital sau despre designul și serviciile floristice care transformă oferirea florilor într-un gest memorabil. O dată cu apariția conceptului de q-commerce, simțim că putem răspunde mai bine opțiunilor de livrare a florilor la momentul potrivit, atât de apreciate de clienții noștri.” 

Marina Popescu, director general Floria.ro

Haideți să analizăm mai în detaliu principalele elemente ale acestei migrări, care le permit clienților să comande flori online, fără bătăi de cap. 

O experiență unitară a cumpărăturilor

Încă de la început, clienții vizualizează produsele disponibile în funcție de locația de livrare. De asemenea, pot utiliza navigarea pe categorii și colecții speciale, cum ar fi florile pentru zilele de naștere. În plus, există un motor de căutare solid, cu filtre și opțiuni de sortare, funcționalități foarte utile, având în vedere numeroasele tipuri și culori de flori oferite de Floria.ro. 

După ce clientul identifică selecția potrivită de flori, are la dispoziție o mulțime de opțiuni. Acesta o poate adăuga la lista sa de dorințe pentru mai târziu sau o poate achiziționa direct, caz în care poate să aleagă între versiunile standard sau premium ale aceluiași produs. În plus, poate adăuga o felicitare cu un mesaj personalizat, gratuit, și, de asemenea, poate să adauge alte cadouri, dintr-o serie de sugestii de produse: prăjituri, jucării, ciocolată, băuturi, parfum și multe altele. 

Metode de plată elevate

Cu VTEX, clienții Floria.ro pot plăti acum în siguranță cu cardul sau prin transfer bancar, chiar și în rate. De asemenea, pot achita aceeași comandă cu două carduri și își pot salva în condiții de securitate cardul preferat pentru achizițiile viitoare, făcând mai puțini pași în călătoria cumpărăturilor și beneficiind de un proces mai omogen de finalizare a comenzii. 

Datele clienților și comunicări

VTEX a realizat o migrare a datelor în conformitate cu RGPD, astfel încât clienții existenți să își poată păstra detaliile privind conturile lor, inclusiv istoricul comenzilor și datele de contact. Acest lucru a eliminat eventualele aspecte negative pe care le-ar fi putut resimți clientul în momentul migrării platformei de ecommerce. 

În ceea ce privește comunicările clientului, Floria.ro își dorește să țină legătura cu cumpărătorii săi. Compania folosește newslettere, chat live, prezența pe platformele de comunicare socială și informări proactive privind comenzile, precum și un blog integrat în magazinul său online. 

De asemenea, le oferă clienților sprijin pe parcursul călătoriei lor și, în cazul vânzărilor telefonice, echipa de relații cu clienții îi transmite clientului pe e-mail coșul solicitat, urmând ca, pentru plasarea comenzii, să fie necesar un singur click. Acest lucru se realizează prin funcționalitatea pentru social selling, care, în esență, creează un coș partajabil. 

Datorită VTEX, la toate cele de mai sus se mai adaugă un lucru. Clienții își pot configura un calendar în contul lor, unde pot adăuga toate datele care ar impune livrarea de flori. Floria.ro va transmite memento-uri cu patru zile în prealabil, astfel încât clienții să nu uite să marcheze aceste ocazii speciale cu aranjamentele florale și cadourile perfecte, lucru care, la rândul său, sporește fidelitatea clienților și valoarea aferentă întregii perioade de activitate a clientului (CLV – customer lifetime value).

Și, pentru că discutăm despre fidelizarea clienților… 

Fidelizarea clienților

Floria.ro practică marketingul prin afiliați, oferind o reducere de 10% pentru fiecare recomandare. De asemenea, are un program de fidelizare, Floria Club, care oferă diferite beneficii, în funcție de istoricul cheltuielilor unui client, care poate fi urmărit cu ușurință în contul său. De asemenea, sunt disponibile carduri cadou și pachete cadou. 

Însă un element cu totul nou introdus de curând este cel al abonamentelor. Clienții pot încheia abonamente pentru livrări zilnice, săptămânale sau lunare pentru o anumită perioadă de timp și în funcție de diferite teme. 

Livrare rapidă

Migrarea pe VTEX a permis ca Floria.ro să adopte un model de afaceri de tip marketplace și să își extindă rețeaua de parteneri, care este deja una amplă. Datorită faptului că aceasta integrează stocurile propriilor magazine, precum și pe cele ale florăriilor partenere, clientul are acces la o gamă mai largă de produse. 

Din punct de vedere operațional, însă, managementul ecommerce-ului devine simplu: comenzile sunt alocate automat unui partener de fulfillment, în funcție de stocul în timp real, intervalul de livrare și distanță. După ce platforma VTEX realizează o corelare a clientului cu vânzătorul pentru a obține cel mai bun nivel de calitate a serviciilor, floristul de pe plan local primește notificări pe e-mail și prin mesaj cu privire la plasarea unei comenzi, pe care curierii Floria o ridică în scurt timp. De asemenea, fiecare vânzător obține acces la un tablou de bord personalizat, cu informații și date comerciale utile cu privire la comenzile lor. 

„Cu ajutorul capabilităților noastre native pentru marketplace, am reușit să dezvoltăm pentru Floria.ro funcționalități specifice unui marketplace al floriștilor. În prezent, partenerii Floria pot gestiona comenzile mult mai simplu, oferindu-le astfel clienților o experiență la nivelul așteptărilor lor.” 

Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX

Acest lucru optimizează procesul de livrare a florilor, extinzând livrările de flori în aceeași zi, pentru care este renumită Floria.ro, la mai multe locații. Florăria digitală oferă în prezent livrare în două ore în București, precum și în 140 de alte orașe de pe teritoriul țării. În plus, clienții pot programa această livrare cu până la 365 de zile înainte, asigurându-se că nu uită de ea!

Comerț transfrontalier

Floria.ro nu își dorește să fie cea mai mare florărie digitală doar din România, astfel că aceasta depune eforturi constante în vederea extinderii pe plan internațional. Acest lucru devine posibil prin implicarea în ecommerce dincolo de frontiere și prin livrări în 16 țări din întreaga lume, în mai puțin de 24 de ore. 

VTEX oferă ajutor în acest sens, punând la dispoziția Floria.ro un magazin online în mai multe limbi și cu plata în diferite monede. În română sau în engleză, Floria.ro poate cu siguranță să livreze buchetul pe care îl cauți. 

Un viitor înfloritor

După încheierea cu succes a procesului de schimbare a platformei, site-ul florăriei online va face obiectul unor îmbunătățiri constante, optimizând în permanență experiența și oferta prezentată utilizatorilor săi, cu ajutorul feedbackului primit de la aceștia. 

Pentru aceasta, precum și pentru a-și atinge cele mai înalte obiective, Floria.ro are un adevărat aliat în domeniul tehnologiei — VTEX. 

„Capacitatea de a integra noi funcționalități mai rapid devine un avantaj extrem de competitiv pentru aproape toate companiile digitale. Migrarea Floria.ro pe platforma noastră de ecommerce a reconfirmat cât de bine corespund capabilitățile noastre de ecommerce cerințelor pieței, precum și cât de eficient poate fi personalizată arhitectura VTEX.”

Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX

Cu Floria.ro și VTEX, livrările online de flori tocmai au înregistrat un progres remarcabil.

Citește în continuare: articole relaționate
Customer Stories

Experiența de check-out poate „face sau desface” afacerea ta de ecommerce

Imaginează-ți un client pregătit să finalizeze o achiziție online. Exact în momentul în care urmează să finalizeze comanda,…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Valorificarea IA pentru comerțul electronic și retail: Perspectivele lui Uri Levine și Zack Kass

În lumea schimbǎtoare a comerțului electronic și a retailului, pentru a rămâne lider nu este suficient doar să…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Concierge Commerce: Navigând printre tendințele de cumpărături vocale, live și video

În lumea interconectată de astăzi a interacțiunilor cu consumatorii și a experiențelor omnichannel, gestionarea eficientă a accesului la…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

De ce modelul de Marketplace B2B poate reprezenta strategia de supraviețuire

Afacerea voastrǎ de retail a atras o bază solidă de clienți loiali. Ați dezvoltat un proces de fabricație…

Alex Goaga
Alex Goaga
Operațiuni

Decathlon şi-a scalat operațiunile omnichannel cu VTEX Sales App

Decathlon este un lanț global de magazine de articole sportive, fondat în 1976 în Franța. Cu peste 1.600…

Alex Goaga
Alex Goaga
Operațiuni

VTEX susține operațiunile retailerului german OBI și contribuie la evoluția modelului de business și accelerarea creșterii comerțului digital

VTEX continuă să-și consolideze prezența în Europa și anunță cel mai nou client enterprise – OBI, un important…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Marina Popescu, Floria: Comanzi de Black Friday, la preț mic, cu livrare chiar și de Valentine’s Day

Anul acesta, Floria.ro se va concentra de Black Friday pe oferte promoționale la buchete de flori. “ Este clar…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Dumitru, Distinctive.ro: Anul 2023, anul în care consumatorul este captiv într-o lume a inflației

Anul 2023 este un an în care consumatorul este captiv într-o lume a inflației. O perioada dificilă în…

Alex Goaga
Alex Goaga
Customer Stories

Macromex, creștere susținută a afacerilor, în ciuda provocărilor

Cifra de afaceri a Macromex, lider în industria de produse alimentare din România pe segmentul de produse congelate…

Alex Goaga
Alex Goaga
See More