Vești bune pentru entuziaștii comerțului și podcasturilor! VTEX este încântată să anunțe oficial Digital Insider, primul său podcast realizat la nivel global despre digitalizarea domeniului retail. Precum promite și numele, Digital Insider oferă perspective noi cu privire la transformarea digitală, managementul afacerii și tendințele în retail direct de la sursă: lideri în business, profesori și gânditori.
Un podcast memorabil
Sprijinită de VTEX, găzduită de Bernardo Lemgruber și produsă de Alessandro Pavan, seria de podcast-uri Digital Insider, care apare de două ori pe săptămână, are un scop versatil, putem spune, de a aborda subiecte diferite dar totuși interconectate. Invitați respectabili își vor împărtăși perspectiva și vor oferi sfaturi practice, procese de gândire și lecții relevante provenite atât din reușitele, cât și din eșecurile lor, oferind astfel sprijin celor care dețin o afacere și profesioniștilor din domeniu prin împărtășirea cunoștințelor necesare pentru a adopta transformarea digitală într-un mod cât mai relaxat.
Te întrebi de ce tocmai transformarea digitală? Pentru că așa cum arată rapoartele, pandemia COVID-19 a avut impact asupra a peste 90% dintre companii în ceea ce privește volumul de clienți. Digitalizarea este una dintre soluțiile necesare nu doar pentru a face față acestui obstacol, ci și pentru a clădi o afacere de viitor.
Digital Insider este cea mai curajoasă inițiativă de content de până acum. Nu e doar un podcast de retail sau business – vrem ca atenția să fie îndreptată spre transformarea digitală, pentru că viitorul se bazează pe digital. Dar cu atât de multe schimbări care se întâmplă într-un ritm din ce în ce mai rapid, procesele transformative pot fi descurajante și sperăm astfel că ascultătorii noștri vor obține îndrumarea necesară și inspirația pentru a-și realiza obiectivele în viitorul digital. Fiind platforma enterprise de comerț digital și unul dintre liderii industriei globale de comerț, VTEX are șansa de a avea acces la persoane extraordinare și este o mândrie să putem împărtăși înțelepciunea acestora cu un public mai larg.
Bernardo Lemgruber, Head of Content Marketing în cadrul VTEX
Într-adevăr, Digital Insider are misiunea de a educa și a porni discuția despre tendințele în ecommerce și digitalizare, un scop aliniat perfect cu unul dintre obiectivele principale ale VTEX, acela de a trezi curiozitatea oamenilor în ceea ce privește comerțul digital.
Episoadele Digital Insider sunt acum live
Episoadele Digital Insider sunt deja disponibile și așteaptă să fie vizionate. Poți face un maraton al primelor trei episoade ale podcast-ului pe digitalinsider.com sau oricare altă platformă de streaming, precum Apple Podcasts, Spotify și Listen Notes.
Iată un scurt rezumat a ceea ce vei asculta:
Episodul 1: Guilherme Lebelson, VP of Direct-to-Consumer în cadrul ZX Ventures / AB InBev și co-fondator al Zé Delivery
Ceea ce nu știm despre renumitul brand AB InBev este transformarea revoluționară care are loc în cadrul gigantului CPG în ceea ce privește operațiunile direct-to-consumer și inovația tehnologică. O astfel de inovație este Zé Delivery, o soluție care îți poate aduce la ușă o bere rece în 45 de minute – la prețuri corecte. Lebelson, un veteran în cadrul companiei, îți va povesti despre acest lucru și multe altele.
Companiile realizează că aceia care sunt apropiați de client vor avea un avantaj clar. Chiar și piețele financiare subliniază același lucru; evaluarea pe care o obții atunci când ai o legătură directă cu clientul este semnificativ diferită. Aceste informații sunt esențiale, deoarece ai nevoie de date concrete pentru a înțelege consumatorul, pentru a-i putea oferi servicii din ce în ce mai bune.
Guilherme Lebelson, VP of Direct-to-Consumer în cadrul ZX Ventures / AB InBev și co-fondator al Zé Delivery
Episodul 2: Thales Teixeira, cofondator al Decoupling.co și fost Profesor Conferențiar al Lumry Family în cadrul Harvard Business School
Profesorul Thales Teixeira a predat timp de 10 ani la Harvard Business School, unde a și publicat un studiu de caz edificator despre transformarea digitală a Magazine Luiza, un retailer de renume din Brazilia. Acesta a fondat Decoupling.co, compania de consultanță în domeniul transformării inovative digitale. În cadrul acestui episod, profesorul Thales Teixeira aprofundează subiectul transformării inovative digitale.
Afacerile nu reprezintă o artă. Există metode și tehnici pe care mulți profesori, consultanți și persoane cu funcții de conducere le-au creat pentru a identifica problemele de bază ale modelelor lor de afaceri. Sunt momente în care mă simt ca un instalator: mă duc la clienții mei și îi ajut să găsească scurgerea (problema), aceasta fiind diferența dintre valoarea pe care o aduci clientul tău și, apoi, de cât de multă valoare beneficiezi tu în mod real.
Thales Teixeira, cofondator al Decoupling.co și fost Profesor Conferențiar al Lumry Family în cadrul Harvard Business School
Episodul 3: Cristian Serrano, Ecommerce General Manager pentru regiunea America de Nord și Sud din cadrul Tekmovil
Tekmovil este o companie care distribuie produse tehnice care gestionează branduri precum Xiaomi, Bang & Olufsen, Acer și Kodak în canalele B2C și B2C din America de Nord și Sud. Înainte de a se alătura Tekmovil, Cristian a gestionat operațiunile de comerț digital pentru branduri ca Martí și Under Armour. Deloc surprinzător, acesta are foarte multe sfaturi de împărtășit cu voi, pe care le puteți regăsi în cel de-al treilea episod al Digital Insider.
Câteodată, cuvântul „eșec” poate fi prea aspru, având poate de a face doar cu o greșeală. Nu vei eșua dacă nu ai succes cu o singură strategie, dar vei avea multe oportunități de a învăța. Trebuie să încerci din nou și din nou – este precum o testare A/B făcută constant.
Cristian Serrano, Ecommerce General Manager pentru regiunea Americi din cadrul Tekmovil
Episodul 4: Dan Goldman, Head of Strategy la Gap Inc.
Având o experiență vastă în managementul și strategia brandurilor, Dan Goldman se alătură Digital Insider pentru a-și împărtăși gândurile despre evoluția comerțului digital, sectorul retail direct-to-consumer și maturitatea digitală a industriei fashion, cea din urmă fiind strâns legată de rolul lui actual în cadrul brandului American Gap Inc. Pregătește-te să iei parte la o serie de dezvăluiri incitante.
Pentru orice brand care își dorește să se orienteze mai mult către consumatori și să dezvolte o conexiune emoțională mai puternică cu aceștia, feedback-ul este esențial pentru întrunirea și depășirea așteptărilor lor.
Dan Goldman, Head of Strategy la Gap Inc.
Episoade viitoare
Dacă aceste trei episoade ți-au stârnit interesul, atunci trebuie să urmărești Digital Insider pe platforma aleasă de tine și să fii cu ochii pe (sau să spunem cu urechea?) podcast – urmează multe alte povești despre transformarea digitală!
Zia Daniell Widger, Senior VP of Content în cadrul Insider Intelligence, este deja pregătită să ni se alăture. În curând, se vor alătura conversației și alți invitați speciali, cu noi intervenții despre thought leadership. Singurul care lipsește ești tu, așa că nu uita să ne asculți!
Pentru orice întrebări, solicitări sau invitații, te rugăm să iei legătura cu echipa Digital Insider la podcast@vtex.com.