Coletele din UK spre EU, inclusiv România, vor trebui să aibă atașate declarații vamale
Expedierile de colete între Uniunea Europeană și Regatul Unit sunt supuse controlului vamal începând cu data de 1 ianuarie 2021. Astfel, orice colet din Marea Britanie către România, indiferent dacă este vorba de bunuri cu valoare sau cadouri, va trebui să includă declarație vamală. Numai acele expedieri pentru care expeditorul furnizează datele complete privind coletele și vama vor putea fi procesate.
Acesta este rezultatul direct al Brexit-ului, care a intrat în vigoare în ianuarie 2021.
Scrisorile si vederile, scutite de vama din UK spre România
Declarația vamală nu va trebui completată dacă cineva din Marea Britanie trimite doar o scrisoare, vedere sau un document către țările membre UE, inclusiv România. Dacă însă coletul include bunuri sau cadouri, trebuie neapărat să includă declarațiile vamale.
Circa 45% din traficul internațional de colete dintre statele membre ale Uniunii Europene vin din Marea Britanie, conform poștei din UK.
Poșta din UK sfătuiește clienții să ia formulare de vama din oficiile companiei și să le completeze acasă. Acest lucru ar trebui făcut înainte de a veni cu coletele pentru livrarea în țările membre UE. Acest lucru ar accelera livrările, într-o perioadă în care Coronavirus a blocat activități importante în Marea Britanie.
Până la jumătatea anului trecut, circa 600.000 de români s-au înregistrat pentru noul statut de rezident în Marea Britanie.